Spectacole
‘’Tarmuri Înfratite – Artişti Români de Succes la İstanbul’’
‘’Kardeş Kıyılar – Istanbul’da Yaşayan Başarılı Rumen Sanatçılar’’
Este un proiect cultural internațional organizat cu sprijinul Guvernului României în
parteneriat cu Ambasada Republicii Turcia la Bucureşti. Spectacolul s-a desfășurat la Sala Radio din București.
Manifestarea a fost organizată în contextul sărbătoririi Zilei Naționale a Republicii Turcia (29 Octombrie) și a urmărit promovarea artiștilor români din diaspora și a legăturilor istorice și culturale dintre România și Turcia.
La deschiderea evenimentului organizat de Asociația Româno – Turcă “Artă Fără Frontiere” a fost vernisată o expoziție cu lucrări realizate de artista Yildiz Ibram, reprezentând veşminte de curte şi bijuterii din ceramică și argint, care au inspirat portul boieresc din România până în
secolul al XIX-lea. Expoziția a fost urmată de un concert extraordinar de muzică clasică susținut de soprana Otilia Rădulescu Ipek și de Orchestra Symphactory, dirijată de Bogdan Andrei Postolache. Invitatul special al concertului a fost Bas-Baritonul Cătălin Toropoc.
La eveniment au fost prezenți artiști și oameni de cultură, oameni de afaceri şi investitori turci în România,
dar și iubitori de cultură din Bucureşti şi din țară.







